Ceremoniile desfășurate cu ocazia Zilei Naționale a Norvegiei au debutat ieri, cu un eveniment dedicat aniversării a 200 de ani de la adoptarea Constituției.
Aniversarea a 200 de ani de la apariția Constituției din Norvegia a fost sărbătorită cu mare fast de către Parlament, Guvern, Familia Regală și Curtea Supremă.
În holul Palatului Parlamentului s-a desfășurat ieri o ceremonie care i-a reunit pe Regele Harald, Regina Sonia, Printul Haakon, Prințesa Mette-Marit, Prințesa Astrid si Prințesa Ingrid Alexandra.
Președintele Parlamentului, Olemic Thommessen a ținut un discurs despre democrația din Norvegia, despre istoria țării, dar și despre planurile de viitor. El a precizat că Norvegia este o țară construită pe valori solide și merită să fie sărbătorită.
„În cei 200 de ani de la apariția Constituției, am construit o societate echilibrată, iar sărbătoarea Constituției este foarte importantă pentru localnici. Totuși, satisfacțiile naționale și democrația sunt aspecte fragile. Ele trebuie menținute”, a declarat Thommessen.
Ieri, Parlamentul a fost decorat în culorile steagului național, respectiv roșu, alb și albastru. Toți reprezentanții Guvernului au purtat costume tradiționale și toată ceremonia a fost transmisă pe ecrane uriașe în fața Parlamentului, acolo unde norvegienii s-au strâns pentru a sărbători și ei ziua Constituției.
În jurul amiezei, prim ministrul Erna Solberg a împărțit tort în fața Palatului Parlamentului tuturor celor care au venit la ceremonie.
Constituția Norvegiei, adoptata in 1814, este una dintre cele mai longevive din Europa, fiind printre puținele constituții care nu au suferit modificări radicale în timp.
Sursa: www.norwaytoday.info
Lasă un răspuns